De la Savoiardi la Tiramisu

Ai savurat adesea un desert răcoritor şi revigorant Tiramisu… Dar te-ai întrebat unde, când şi cum a fost inventat?
Savoiardi, semn al opitalităţii era în secolul alXV-lea când, la curtea ducelui de Savoy, începuse mare forfotă: se dereticau camerele, grădinarii îngrijeau domeniile, iar bucătarii vegheau bucatele din cuptoare ori pe cele aflate pe plită.

 Ducele poruncise bucătarilor să gătească un desert cu totul şi cu totul special, pentru vizita regelui Franţei, lucru care nu se întâmpla în fiecare zi. Se ştie că provincia italiană Savoy se afla la graniţa cu Franţa, iar bucătării francezi şi cei italieni au fost dintotdeauna în competiţie culinară.
Tocmai de aceea, cunoscând pretenţiile stăpânului, dar şi distincţia oaspetelui, bucătarii şi-au unit forţele şi ideile pentru a crea ceva ieşit din comun.

 Doar din ouă proaspete, zahăr şi făină, bucătarii reuşiră să plămădească un aluat asemănător cu acela pentru pain d’Espaigne, fără niciun agent de creştere şi cu o cantitate de făină ceva mai mare. Au pus compoziţia într-un cornet şi au „desenat” câteva bastonaşe pe tavă. Ca să capete o crustă tare şi dulce, unui bucătar îi veni ideea să presare batoanele de aluat cu puţin zahăr. Aşa s-au născut Savoiardi, pişcoturile pentru şampanie moi, pufoase, cu textură aerată, dar înveliş crocant, ce aveau să devină un simbol al ospitalităţii curţii regale.
Şi noi ne întâmpinăm astăzi oaspeţii la nunţi sau evenimente importante, alăturând şampanie biscuiţilor Savoiardi.
Zuppa Inglese, un „Tiramisu” din secolul al XVI-lea

Un secol mai târziu, ducele de Este din regiunea nord- italiană Ferrara, revenit după o călătorie în Anglia, le cerea bucătarilor săi să inventeze, cu ingrediente indigene, un desert asemenea celui denumit „English Triffle” şi pe care îl degustase cu nesaţ la curtea reginei Elisabeta I.
Savoiardi erau înmuiaţi în alchermes, un lichior rubiniu cu aromă de plante. Biscuiţii alternau cu straturi de cremă cu aromă de lămâ¬ie, pe bază de ouă şi lapte, iar deasupra tronau aromatele migdale şi câteva meringue. Zuppa Inglese îi delecta pe atunci papilele gustative ducelui de Este, iar astăzi, mai puţin alcooli¬zat, este desertul favorit la petrecerile copiilor.  
Un desert al epocii moderne
 
Mult mai aproape de zilele noastre, în secolul al XlX-lea, cel mai probabil în Turin, reşedinţa regiunii Piedmont din nordul Italiei, se naşte crema zabaione, iniţial preparată din gălbenuşuri, la rece, dar pe care mulţi cofetari o gătesc acum fiartă la bain-marie, înlocuind spuma de albuşuri cu frişcă. O cremă bine mixată, pe bază de gălbenuşuri, zahăr şi vin demi-dulce Moscato d’Asti este precursoarea cremei de mascarpone a mult apreciatului Tiramisu.
în cartea sa, „II Ghiottone Veneto” (Gurmandul veneţian), publicată în 1968, gastronomul italian Giuseppe Maffioli povesteşte că, la o petrecere între burlaci, prietenii îi ofereau viitorului mire înainte de a pleca în luna de miere o sticlă cu zabaione împreună cu biscuiţi savoiar¬di înmuiaţi în cafea. Prima reţetă de Tiramisu este publicată în 1983, în cartea „IDoici del Veneto”, iar ca loc de naştere a desertului Tiramisu se specifică oraşul Treviso din regiunea Veneto.
Iniţial se credea că Tiramisu are un efect afrodiziac, conferit de „baia” de espresso în care erau înmuiate pişcoturile. Dar, într-o traducere aproximativă, „tirami su” ar însemna „ridică-mă” sau, altfel spus, înveseleşte-mă.

 http://www.retete-bucatari.com