Dar o mică parte dintre reţetele celebre s-au ivit în cărţile de bucate după întâmplări fericite petrecute în bucătărie. Ţi-ai imaginat vreodată că, în anul 1860, un aluat de pâine ratat se transforma într-un desert apreciat ulterior în întreaga lume? Se întâmpla într-o bucătărie bretonă din oraşul francez Douarnenez din provincia franceză Finistère, aflat tocmai în punctul cel mai de vest al Franţei. Brutarul greşise o şarjă de aluat pentru pâine, într-o perioadă în care făina nu se găsea din abundenţă şi-i era milă să arunce aluatul. Şi, cum unt avea din belşug, l-a întins pe aluat, a presărat puţin zahăr, l-a împăturit de câteva ori şi a lăsat căldura cuptorului să amestece aromele. A rezultat un desert nu prea dulce, uşor stratificat, pufos în interior, dar rumen şi crocant în exterior precum pâinea, cu aromă puternică de caramel, pe care i-o dădea stratul lucios şi apetisant de la suprafaţă. Kouign Amann îşi primise botezul focului, numele său în limba bretonă fiind o alăturare a cuvintelor prăjitură şi unt. Douarnenez fiind port la Oceanul Atlantic, pe vremea aceea se făcea un comerţ înfloritor cu Norvegia şi Franţa, aşa că nu a fost greu ca pâinea transformată miraculos într-un desert savuros să ajungă şi în aceste ţări. La mijlocul secolului următor, sora consulului Norvegiei la Douarnenez duce cu sine în ţară şi reţeta, pe care norvegienii o adoptă, iar peste câtva timp, era ca şi creaţia lor. Se naşte, aşadar, o dispută surdă cu privire la paternitatea preparatului.
Bretonii nu aveau niciun document care să ateste „naşterea” desertului-minune în patiseriile lor. Registrele vremurilor „vorbesc” despre preţurile făinii, ale drojdiei, ale pâinilor, despre reuniunile sindicatelor brutarilor, dar nu se pomeneşte nimic despre Kouign Amann. în acea epocă, în mediul rural nu erau patiseri specializaţi, brutarii fabricau şi prăjiturile pentru ocazii speciale, de obicei pentru festivităţile în familie.
Pe baza amintirilor descendenţilor, s-a presupus că inspiratul norocos s-ar fi numit Yves-Rene Scordia, acesta fiind numele menţio-nat în documentele recen-sământului din 1856 ca brutar. Comerţul cu acest desert a fost continuat de fiica şi ginerele acestuia.
Dar Kouign Amann n-a rămas prăjitura bretonă cu unt, reţeta a evoluat, s-a răspândit.
Între anii 1930-1935, Kouign Amann în combinaţie cu mere devenea o prăjitură cu aromă vieneză, iar pentru a satisface gusturile turiştilor de diferite naţionalităţi, se mărea şi cantitatea de zahăr.
în Douarnenez s-au prepa-rat adevărate roţi de căruţă, de 50-70 cm diametru, care conţineau porţii pentru 6-8 persoane.
în lume există patiserii care prepară Kouign Amann cu o varietate mare de arome: nucă de cocos, ciocolată şi lămâie, dar niciuna nu o întrece pe cea originală, cu gust de caramel, pe care fabricanţii din localitatea de origine şi-o apără menţio-nând pe etichetă:
„Kouign Amann veritabil de Douarnenez. Producţie arti-zanală inventată în 1860, la Douarnenez”.
http://www.retete-bucatari.com
Ingrediente
- 250g faina alba
- 1/2 lingurita sare
- 15g drojdie proaspata
- 125 ml lapte dulce pasteurizat
- 125 ml apa
- 200 g unt
- 100 g zahar
- Cerni faina intr-un castron, iar in mijloc faci o adancitura in care pui drojdia dizolvata in apa calda. Lasi maiaua sa creasca timp de 20 minute, in acest fel facand si proba prospetimii drojdiei. Amesteci apoi faina cu maiaua, sarea si laptele. Omogenizezi, framanti putin, pana cand aluatul nu se mai lipeste de mana si invelesti aluatul in folie de plastic. Il pastrezi astfel in frigider.
- Dupa 3 ore, intinzi aluatul pe planseta presarata cu faina si pui din loc in loc bucatele de unt moale. Presari 60 g zahar si impaturesti aluatul in trei. Il lasi sa stea astfel 15 minute, apoi intinzi in forma pentru tarta, cu diametrul de 30 cm. Presari deasupra zaharul ramas.
- Coci desretul la foc mediu, timp de 20 de minute, in cuptorul preincalzit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu